Salată de chiftele cu maioneză, smântână şi ceapă marinată

Salata de chiftele cu maioneza si ceapa marinata
Ingrediente reteta Salata de chiftele cu maioneza si ceapa marinata:
  • pentru chiftele
  • 500 g carne tocata
  • un ou
  • 2 catei de usturoi
  • 4 linguri pesmet (sau miez de paine)
  • o legatura mica verdeata (marar, patrunjel)
  • sare si piper
  • pentru ceapa marinata
  • 3 cepe
  • 150 ml otet
  • 150 ml apa
  • pentru sosul salatei
  • 200 g maioneza
  • 100 ml smantana
Salata de chiftele cu maioneza Ingredientele necesare retetei
Modul de preparare al retetei:
Putem spune orice despre reteta salatei de chiftele cu maioneza, smantana si ceapa marinata, insa nu si ca n-ar fi o mancare satioasa :) Fiind destul de grea pentru organism, ar fi bine ca macar sa nu prajim chiftelele, ci sa le coacem in cuptor (plus ca astfel scapam si de toata mizeria pe care ne-o produce in bucatarie uleiul incins). Prepararea cepei murate. Deoarece ceapa are nevoie de mai mult timp pentru a se marina, este indicat sa incepem cu aceasta. Curatam trei cepe, le taiem pe jumatate, apoi taiem fiecare jumatate felii subtiri si turnam peste ele otet si apa in cantitati egale (circa 150 ml). Va trebui sa tinem ceapa la marinat timp de cateva ore (merge lasata chiar si peste noapte). Putem folosi orice fel de ceapa, in imaginile retetei mele apare ceapa rosie deoarece aceasta da un plus de culoare salatei de chiftele. Prepararea chiftelelor. Punem o jumatate de kg de carne tocata intr-un vas si adaugam un ou, patru linguri de pesmet (pe care il putem inlocui cu paine inmuiata in apa sau lapte si apoi stoarsa bine), o legatura mica de verdeata tocata si doi catei de usturoi pisati sau razuiti. Saram si piperam dupa preferinte compozitia, amestecam foarte bine ingredientele si apoi formam chiftelele (ne umezim putin mana pentru a nu se lipi prea tare, luam putina compozitie si formam bilute de marimea unei nuci). Asezam chiftelele pe o hartie de copt si le introducem in cuptorul foarte bine incins (chiftelele incap toate intr-o tava clasica de cuptor). Le coacem la foc mediu (175-180 grade C) timp de aproximativ 30-40 de minute (nu este neaparat necesar, insa putem intoarce chiftelele la jumatatea timpului de coacere). Atunci cand vedem chiftelele frumos rumenite, le scoatem din cuptor si le lasam la racit. Prepararea sosului salatei. Aruncam otetul in care a stat ceapa la marinat si ne straduim sa scurgem foarte bine rondelele de ceapa (le si putem presa putin cu mana). Punem peste ceapa marinata 200 g de maioneza si 100 ml smantana (am folosit reteta de maioneza cu blenderul - din 300 ml ulei si un ou). Amestecam foarte bine pentru a se omogeniza si apoi adaugam chiftelele reci. Salata de chiftele cu maioneza si ceapa marinata se pastreaza foarte bine in frigider, mie mi s-a parut la fel de proaspata chiar si dupa patru zile.
Furculita cu salata de chiftele, maioneza, smantana si ceapa marinata
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de chiftele!
Pofta buna
Ți-a plăcut reţeta? Recomandă-o!

4 comentarii:

  1. menul nostru de Craciun asta a fost, dar ceapa ramas cam tare, oare unde am gresit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca ai gresit tu cu nimic... dupa marinare, ceapa ramane inca frageda (ceea ce mie imi place foarte mult). Dar daca te deranjeaza, data viitoare o poti marina in apa fierbinte - torni peste ceapa apa clocotita si otetm, apoi o lasi macar 2-3 ore (poti pune si o lingura de piper boabe).

      Ștergere
  2. Multumesc!Foarte interesanta,nu complicata,trebuie facuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, Ella! Fiind foarte grea, trebuie doar mancata cu masura :)

      Ștergere

(nu e necesară înregistrarea, doar citirea reţetei 😉)