Paste cu sos de roşii

Paste cu sos de rosii reteta
Ingrediente reteta Paste cu sos de rosii si masline:
  • 300 g paste
  • o conserva de rosii 250 g (intregi sau bucati)
  • 100 g masline (am folosit fara samburi)
  • un ardei rosu
  • o ceapa
  • 2 catei de usturoi
  • o lingurita busuioc
  • 2 linguri ulei (de masline sau floarea soarelui)
  • 100 g cascaval (optional)
  • sare si piper
Paste cu sos de rosii ingrediente reteta
Modul de preparare a retetei:
Reteta de paste cu sos de rosii este una extrem de simpla datorita faptului ca putini ne incumetam sa ne preparam singuri pastele - deci nu va trebui sa facem decat sosul de rosii si sa fierbem pastele cumparate. Eu am folosit tagliatelle, dar putem folosi absolut orice sortiment de paste cu sosul acesta de rosii, chiar si taiteii de casa preparati dupa reteta mea.
Cum sosul pentru paste se prepara destul de rapid, este indicat ca in primul rand sa punem pastele la fiert (adica punem intr-o cratita apa cu sare la fiert si adaugam pastele in momentul in care apa incepe sa fiarba). Durata de fierbere a pastelor variaza in functie de materia prima din care sunt facute (de exemplu, pot fi din grau dur), deci cel mai bine este sa ne ghidam dupa instructiunile gasite pe ambalajul pastelor (nu dureaza mult, in jur de 5-7 minute). In timp ce pastele fierb, incepem sa preparam si sosul de rosii punand mai intai uleiul la foc intr-o tigaie. Tocam ceapa, ardeiul si usturoiul si le punem in tigaie atunci cand uleiul s-a incins. Lasam legumele la calit doua-trei minute, cat sa se inmoaie putin, apoi adaugam doua linguri de apa (pentru a fi siguri ca acestea nu raman tari) si le mai lasam cateva minute la foc.
Dupa ce legumele sunt facute, adaugam rosiile in suc propriu si maslinele, apoi mai lasam sosul pentru paste sa fiarba la foc mediu timp de zece minute. Pentru ca maslinele sunt deja sarate, va trebui sa adaugam sare numai dupa ce mai intai gustam sosul de rosii. Dupa ce sosul este gata, amestecam in tigaie pastele cu sosul de rosii si mai lasam totul la foc mic timp de doua-trei minute, pentru ca pastele sa se impregneze cat mai bine cu sos (trebuie sa avem grija ca pastele sa fie bine scurse de apa). La sfarsit condimentam dupa gust cu busuioc, sare, piper si, optional, presaram cascavalul ras. Am spus optional deoarece, cu un minim de efort, reteta de paste cu sos de rosii poate fi transformata intr-o reteta de post. Putem renunta la cascavalul ras si putem folosi niste paste fara ou (trebuie doar ca, atunci cand le cumparam, sa citim eticheta cu ingredientele pastelor). In functie de apetitul fiecaruia, reteta ar trebui sa ajunga pentru macar trei portii.
Paste cu sos de rosii reteta
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete cu paste!
Pofta buna Recomandă această reţetă pe Google

15 comentarii:

  1. Avand in vedere ca a inceput postul practic pot spune ca o astfel de reteta este mai mult decat binevenita.
    Sper totusi ca reteta este una de post, oare ma insel?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci n-ai avut rabdare sa citesti pana la sfarsit reteta... Bine, eu stiu si de ce ;) Da, aceasta reteta de paste cu sos este de post daca folosim paste fara ou si nu mai radem cascaval deasupra.

      Ștergere
  2. Nu stiu daca e locul sau momentul, dar te rog sa imi spui daca stii cumva o reteta de turta din malai? Imi place foarte mult turts cu varza calita, cu lapte, chiar si goala :) dar nu am idee cum se prepara. Cred ca bunicile ar fi cele mai potrivite sa furnizeze o astfel de reteta dar din pacate, eu nu mai am bunica...Multumesc.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, din pacate nu stiu o astfel de reteta si nici n-am incercat vreodata... Imi aduc aminte ca am mancat asa ceva de cateva ori in copilarie, insa habar n-am cum se face. Oricum, turta aceea cred ca n-are acelasi farmec daca este coapta la un cuptor modern si nu pe vatra.

      Ștergere
    2. cauta retete de placinte cu varza

      Ștergere
  3. Foarte buna reteta, ador pastele !
    Am mai adaugat porumb,mi-au iesit chiar 3 portii una eu si 2 sotul meu :)
    BvO!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place ideea cu porumbul in paste. Nu-mi place insa felul in care ai impartit cele trei portii, eu sunt adeptul impartelii "cine imparte, parte-si face" :P

      Ștergere
  4. Mmm! Asta am sa gatesc azi. Sper :D
    Observ ca maslinele sunt feliate, asa ca am sa cumpar masline deja feliate. Si voi folosi spaghete.
    Deja "imi ploua in gura"...:-P

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am ales tagliatelle mai mult pentru ca-mi place felul in care arata. Tot asta e motivul pentru care am ales si maslinele feliate :) Spor la gatit, Gabriela!

      Ștergere
    2. Buna, Robert! Nu am gasit masline feliate, dar am luat din acelea fara samburi si le-am feliat eu frumusel. Nu tin post, dar nu am pus cascaval(sincer, nu am mai avut rabdare; de abia am avut rabdare sa se raceasca). Au iesit cam trei portii. Si le-am mancat eu pe toate(iami-iami!) :D

      Ștergere
    3. Buna! Macar din cand in cand meritam sa ne rasfatam cu trei portii de paste :) Desi nu pot considera ca te-ai rasfatat pe deplin :P , daca zici ca n-ai mai avut rabdare sa pui si cascavalul... reteta de paste cu sos este mult mai buna cu acesta.

      Ștergere
  5. Foarte bune aceste paste! Am facut si eu dar si cu ciuperci. Dementiale:>

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciupercile nu pot decat sa adauge un plus de savoare sosului pastelor. Deci, felicitari pentru initiativa!

      Ștergere
  6. Se poate adauga si putin kaiser,tinand cont ca cea mai buna leguma este carnea?Azi ma pune nevasta sa-i fac paste,ea este la dieta si eu nu.Daca ies prea bune,cred ca nu o sa ma mai scoata din bucatarie

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desigur, Danny. Cum raspunsul meu vine dupa miezul noptii, probabil deja ai incercat pastele cu kaiser, sper ca n-ai stat nemancat din cauza intarzierii mele... Ce zice sotia, iti prevede un viitor stralucit in bucatarie, sau ti-a interzis sa mai calci pe acolo? :)

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails