Prăjitură cu rubarbă

Prajitura cu rubarba reteta
Ingrediente reteta Prajitura cu rubarba:
  • 3 tulpini/tije de rubarba
  • 5 oua
  • un pachet margarina (sau unt)
  • 300 g zahar
  • 250 ml lapte
  • un pliculet praf de copt
  • o lingurita coaja de lamaie rasa
  • aproximativ 500 g faina
Prajitura cu rubarba ingrediente reteta
Modul de preparare a retetei:
Nici macar nu auzisem de rubarba pana in momentul in care am inceput sa gatesc, iar pana acum am trait cu impresia ca rubarba este ceva exotic si, foarte probabil, costisitor. Insa eram foarte departe de adevar, tocmai am gasit-o intr-un hipermarket la un pret atat de mic incat am cumparat mult mai multa decat aveam nevoie pentru prajitura cu rubarba pe care m-am gandit s-o prepar. Stiind ca se foloseste la prajituri, ma asteptam ca rubarba sa fie dulce, insa este atat de acra incat poate fi folosita si la acrirea mancarurilor.
Incepem sa preparam compozitia prajiturii cu rubarba. Separam albusurile de galbenusuri si amestecam galbenusurile cu margarina (sau untul) aflata la temperatura camerei (nu inghetata de la frigider). Separat, intr-un alt vas, batem cele cinci albusuri cu un praf de sare pana cand acestea se intaresc, apoi adaugam treptat 300 g de zahar si continuam sa batem pana ce se va topi zaharul. Turnam peste galbenusuri un sfert de litru de lapte (acesta trebuie sa fie putin caldut, pentru a nu se intari margarina).
Pentru ca prajitura cu rubarba sa fie mai aromata, punem in compozitie o lingurita cu coaja de lamaie rasa. Adaugam si spuma de albusuri cu zahar (in momentul in care adaugam albusurile trebuie s-o facem cu atentie, amestecand cu grija de jos in sus pentru a nu se lasa). Dupa ce am incorporat spuma de albusuri, incepem sa presaram faina in compozitia prajiturii cu rubarba (ar fi bine ca faina sa fie in prealabil amestecata cu praful de copt). Ne straduim sa incorporam cu grija faina, amestecand tot de jos in sus, incercand astfel sa le pastram cat mai pufoase.
Tapetam o tava cu faina (sau hartie de copt) si turnam compozitia blatului prajiturii. Curatam tijele de rubarba si le taiem in bucatele/feliute mici. Trecem bucatelele de rubarba prin putina faina si le asezam deasupra blatului prajiturii. Intoducem prajitura cu rubarba in cuptorul incins si o coacem la foc mediu (175 grade) pentru aproximativ 40 de minute. Deoarece rubarba este acra, trebuie sa fim atenti cate bucatele vom pune in prajitura, insa pana la urma totul tine de gusturile fiecaruia. Chiar daca in imaginile retetei apar mult mai multe, de fapt eu am folosit mai putin de trei tulpini de rubarba, de restul am facut un gem (care, apropo, mi s-a parut extraordinar de bun!). Rubarba se mai poate folosi si pentru dulceata, placinte, tarte, compot si chiar muraturi. Cum nu cred ca sunt singurul curios, iata ceea ce am reusit sa aflu despre rubarba: este o planta originara din China, dar care se cultiva si in Romania; frunzele cica ar contine niste toxine, deci nu se consuma; ca aspect, pare sa semene destul de mult cu brusturele.
Prajitura cu rubarba reteta

Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de prajituri!

Pofta buna Ţi-a plăcut reţeta? Recomand-o! anunturi

10 comentarii:

  1. Pffff ,ce de noutati dulci...iar ma tentezi la sfarsit de saptamana:))))O sa raresc vizitele aici:)))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Anda... stii doar ca esti deja dependenta de blogul meu culinar, deci n-ai nicio sansa sa-ti raresti vizitele :P

      Ștergere
  2. Arata superb. Pun pariu ca e delicioasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu tin pariul, sunt absolut convins ca l-ai castiga :))

      Ștergere
  3. F buna prajitura.E prima prajitura cu rubarba pe care o prestez.
    Cat despre dependenta..asa este.Multe tentatii pe aici si cum sunt vulnerabila:)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Primul pas al celor care vor sa-si trateze dependenta e sa recunoasca faptul ca o au... nu cumva tu vrei sa scapi? :P Dar tinand cont de recenta "vulnerabilitate", cred ca anul asta pot sta linistit :D

      Ștergere
  4. Recunosc si imi asum dependenta:)))))

    Oare trebuia sa postez la salata? :)))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu beneficiezi de un statut privilegiat, poti sa postezi oriunde vrei pe blog :))) Chiar si la salata cu tzatziki :P

      Ștergere
  5. Arata destul de bine, cat de mult rezista acest aliment?
    Eu ii dau 3-4 zile, rezista macar atat insa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tinuta in frigider, garantat prajitura cu rubarba rezista 3-4 zile. Cum nu are crema, chiar si tinuta afara ar rezista o zi.

      Ștergere

.