Vinete cu sos de roşii

Vinete cu sos de rosii reteta
Ingrediente reteta Vinete cu sos de rosii:
  • 3 vinete
  • 500 ml suc de rosii
  • 4-5 catei de usturoi
  • o legatura patrunjel
  • 5 linguri faina
  • ulei, sare si piper
Vinete cu sos de rosii ingrediente reteta
Modul de preparare a retetei:
Mancarea presupune niste felii de vinete prajite aflate in mijlocul unui sos simplu de rosii cu usturoi, totul acoperit cu patrunjel din abundenta. Desi eu deocamdata n-am incercat, am auzit ca multa lume transforma aceasta reteta intr-o conserva pentru iarna (punand mancarea in borcane si sterilizand-o). Reteta de vinete cu sos de rosii este si o reteta de post (vegetariana). Taiem cele trei vinete rondele de grosimea unui deget, ba chiar si mai subtiri. Vinetele avand acea zeama amara, vom folosi sare pentru a o inlatura. Pentru a merge treaba cat mai repede, grupam feliile de vanata pe blatul bucatariei si le presaram cu sare din abundenta, incercand sa o imprastiem cat mai uniform. Asteptam circa 15-20 de minute, timp in care vinetele isi vor lasa mare parte din zeama (asa cum se poate observa si in imaginile retetei, feliile de vanata vor parea acoperite de roua). Trecem feliile de vanata printr-un jet de apa rece (pentru a inlatura zeama amara si sarea) apoi le stergem cu ajutorul unor servetele, tamponandu-le usor. Asezam pe aragaz o tigaie cu ulei si trecem prin faina, rand pe rand, fiecare rondea de vanata. In momentul in care uleiul din tigaie s-a incins, punem vinetele la prajit (trebuie sa avem la indemana mai mult ulei, deoarece vinetele absorb destul de mult in timpul prajirii si, cu siguranta, va trebui sa-l completam in tigaie). Rumenim frumos vinetele pe ambele parti, dupa care le scoatem si le asezam intr-un vas tapetat cu servetele (pentru a mai scapa astfel de o parte din uleiul absorbit). Sosul vinetelor - Tocam patru-cinci catei de usturoi si ii punem in putin ulei incins (daca nu ne deranjeaza, putem folosi acelasi ulei ramas in tigaie in urma prajirii vinetelor). Pentru ca usturoiul se arde destul de repede, trebuie sa avem grija ca focul aragazului sa fie dat la minim. Il calim timp de doua-maxim trei minute, adica pana atunci cand incepe sa isi degaje aroma, apoi adugam o jumatate de litru de suc de rosii. Lasam sosul de rosii sa dea in cateva clocote, apoi condimentam cu sare si piper, plus orice alt condiment preferam (eu prefer oregano, busuioc sau rozmarin). Impartim sosul de rosii in doua parti aproximativ egale, adica vom scoate o jumatate din cantitatea de sos din tigaie si o vom pune intr-un alt vas. Asezam in tigaie rondelele de vinete prajite, presaram jumatate din legatura de patrunjel, apoi turnam restul sosului de rosii. Acoperim tigaia cu un capac si lasam la foc mic aproximativ zece minute (mancarea de vinete cu sos de rosii trebuie sa fiarba in acest timp). La sfarsit, acoperim mancarea cu restul patrunjelului tocat.
Eu am folosit la aceasta reteta o tigaie destul de incapatoare si, pentru a-mi incapea toate vinetele, le-am asezat la fel ca pe solzii unui peste. Insa, daca vasul folosit pentru asamblarea mancarii de vinete este unul micut, atunci acest artificiu nu va mai merge si vom avea mai multe straturi - in aceasta situatie, vom alterna un strat de sos de rosii cu un strat de vinete si altul de patrunjel tocat.
Vinete cu sos de rosii reteta
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete cu vinete!
Pofta buna Ţi-a plăcut reţeta? Recomand-o! anunturi

6 comentarii:

  1. Eu nu as da feliile de vinete prin faina,ci prajite simplu ,in ulei.Acea faina se arde si nici nu mai poate fi vorba sa calesti usturoiul in uleiul ramas,acea faina arsa fiind de-a dreptul toxica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca se arde faina, atunci in mod clar nu mai putem cali usturoiul in uleiul ramas... nu doar datorita faptului ca are un gust neplacut, dar si arata oribil.

      Ștergere
  2. eu am pus si busuioc in sos si nu ne-a parut rau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le-ai dat vinetelor o tenta usor mediteraneana, imi pare rau ca nu m-am gandit si eu sa incerc. A inceput deja bebele sa manance mancare preparata dupa retetele mele? :)

      Ștergere
  3. super bune!!!! cred ca am mai zis asta la alta reteta....!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, daca este adevarat, atunci sa stii ca nu ma deranjeaza daca zici asta la fiecare dintre retetele mele :D Ma bucur sa aud ca ti-au placut vinetele cu sos.

      Ștergere

.