Cornuleţe cu mac

Cornulet in care se vede macul (imaginea retetei)
Ingrediente reteta Cornulete umplute cu mac:
  • pentru aluatul cornuletelor
  • 400 g faina
  • 2 linguri gris
  • 200 g unt (sau untura/ margarina)
  • 200 g smantana
  • pentru umplutura de mac a cornuletelor
  • 100 g mac
  • 50 ml lapte
  • 100 g zahar pudra
Cornulete cu mac - ingredientele necesare pentru reteta
Prepararea aluatului cornuletelor cu mac. Amestecam foarte bine intr-un vas incapator 400 g de faina, cele doua linguri de gris si un praf de sare (cata putem lua cu trei degete). Peste ingredientele uscate adaugam un pachet de unt (cornuletele cu mac ies cam la fel si daca apelam la untura sau margarina) si amestecam pana cand obtinem un fel de aluat "nelegat" peste care adaugam 200 ml de smantana. Framantam foarte bine aluatul, apoi il invelim intr-o folie de plastic si il dam la frigider (aluatul cornuletelor cu mac trebuie sa stea la rece cel putin o ora inainte de folosire). Dupa ce scoatem aluatul cornuletelor din frigider, il impartim in trei parti egale si il intindem cu sucitorul intr-o foaie subtire din care decupam cerculete cu ajutorul unui paharel (eu am folosit o cescuta de cafea care avea diametrul de 4 cm). Prepararea umpluturii cornuletelor. Amestecam 100 g de mac cu 100 g de zahar pudra si 50 ml de lapte (eventual putem macina semintele de mac, unora li se pare ca nemacinate ar cam seamana cu nisipul). Asamblarea cornuletelor. Punem cam o jumatate de lingurita cu mac pe fiecare cerculet de aluat (doar pe jumatate din cerc), acoperim macul cu cealalta jumatate a cercului de aluat (presam putin pe margine pentru a se lipi cat de cat) si apoi pliem semicercul ca pe coperta unei carti (in cazul in care explicatiile mele par confuze, se poate vedea si in imaginile retetei). Coacerea. Asezam cornuletele cu mac intr-o tava (din cantitatile retetei obtinem cornulete cat sa umplem cam doua tavi clasice de cuptor), nefiind nevoie sa apelam la hartia de copt (nu se vor lipi gratie grasimii in compozitie). Coacem cornuletele in cuptorul incins, la foc mediu (175 grade C), timp de aproximativ 20-30 de min (cat sa se rumeneasca foarte putin). Le putem manca imediat, insa pentru a se fragezi impecabil ar fi ideal sa le tinem vreo doua zile intr-un recipient etans. Optional, imediat ce le scoatem din cuptor (cand cornuletele cu mac inca sunt calde), le acoperim cu zahar pudra (cel mai simplu este sa le punem intr-o punguta impreuna cu zaharul si sa agitam putin). Bineinteles, umplutura de mac a cornuletelor poate fi inlocuita cu orice altceva credem ca s-ar preta mai bine.
Cornulete cu mac pudrate cu zahar (imaginea retetei)
Spor la gatit si va astept sa incercati si celelalte retete de cornulete!
Pofta buna Ţi-a plăcut reţeta? Recomand-o! anunturi

4 comentarii:

  1. Sunt foarte tentante.Trebuie sa le-ncerc.
    Olivia

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună Robert,

    Untul să fie la temperatura camerei sau din frigider?

    Georgiana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Georgiana, eu pun untul direct din frigider, insa in cazul aluatului de cornulete nu prea conteaza temperatura la care il folosim.

      Ștergere
  3. Bună Robert,

    Mulțumesc pentru răspuns! Între timp, am încercat rețeta. Uitându-mă mai atent la poze, untul mi s-a părut a fi rece aşa că direct din frigider le-am folosit şi eu. Neașteptată umplutura cu mac - în sensul bun! Nu mi s-a părut deloc nisipoasă, poate o să încerc şi să râşnesc macul, pentru varietate.
    Cum nu a avut smântană, am folosit iaurt Cedra, nu ştiu cât de mult a influențat gustul, data viitoare voi face cu smântană şi voi vedea dacă diferă gustul (personal, nu cred să fie foarte mare diferența).

    Am o propunere pentru tine, în limita timpului disponibil: tort Napoleon. Prea multe variante pe internet, unele au cremă de vanilie altele cremă cu mascarpone, cu foi făcute în casă sau cumpărate. Eu aş merge totuşitotuş pe mâna, nu a fost rețetă încercată şi să nu-mi placă!

    Ce zici?

    Georgiana

    RăspundețiȘtergere

.