Negresă cu stafide (însiropată cu cacao)

Negresa cu stafide reteta
Ingrediente reteta Negresa cu stafide:
  • 200 g stafide
  • 6 oua
  • 250 g unt sau margarina (un pachet)
  • 2 cani si jumatate zahar
  • 3 pliculete zahar vanilinat (optional)
  • 2 cani faina
  • o cana lapte (250 ml)
  • 5 linguri cacao
  • un pliculet praf de copt (10 g)
  • o sticluta esenta de rom (circa 25 ml)
Negresa cu stafide ingrediente reteta
Modul de preparare a retetei:
Negresa cu stafide este o reteta clasica de prajitura, insa multumita google-ului am descoperit recent faptul ca exista mai multe variante ale acesteia. Eu am pregatit astazi varianta de negresa cu care sunt eu familiarizat, dar in curand voi reveni cu alte retete. Chiar daca o faceau bunicile noastre, negresa cu stafide este o prajitura de actualitate si este atat de buna si atat de usor de preparat incat e pacat sa n-o incercam si noi. Siropul de cacao al negresei. Punem intr-o cratita o cana de lapte, adaugam doua cani si jumatate de zahar si cinci linguri de cacao (nici rase, nici cu varf), apoi punem cratita la foc (este mai simplu decat sa cantarim - am folosit o cana normala, de 250 ml). Siropul de cacao pentru negresa cu stafide trebuie sa fiarba la foc mic (sau la bain-marie) pana in momentul in care incepe sa se ingroase. Dupa aceea oprim focul, adaugam esenta de rom si lasam siropul pentru negresa la racit (cantitatea de esenta variaza in functie de calitatea acesteia, deci este bine sa gustam). Pentru blatul negresei spargem cele sase oua si le separam albusurile de galbenusuri. Mixam sau pasam untul sau margarina aflate la temperatura camerei (deci va trebui sa le scoatem din frigider cu ceva vreme, nu fix in momentul in care incepem prepararea negresei cu stafide), apoi adaugam, pe rand, galbenusurile (nu le punem pe toate dintr-o data). Dupa ce am incorporat galbenusurile, adaugam trei sferturi din siropul de cacao (trebuie sa ne asiguram in prealabil ca siropul de cacao s-a racit). Amestecam bine si apoi punem in compozitia de negresa un pliculet de praf de copt si trei pliculete de zahar vanilinat (ca si in cazul esentei de rom, totul tine de gusturile fiecaruia si de calitatea ingredientelor folosite). Amestecam foarte bine si apoi adaugam 200 g de stafide. Batem spuma albusurile, dupa care le punem in compozitia de negresa cu stafide, iar la final presaram doua cani de faina in ploaie si amestecam cu atentie pentru a nu se lasa prea mult albusurile. Turnam compozitia obtinuta intr-o tava tapetata cu grasime si faina (sau, mai simplu, cu hartie de copt) si introducem tava in cuptorul preincalzit. Tinem negresa cu stafide la foc mediu (175-180 grade C) in jur de 30-45 minute (dar ideal ar fi sa incercam negresa cu o scobitoare - adica este gata atunci cand scobitoarea cu care o intepam iese uscata). Odata scoasa de la cuptor, cat timp negresa cu stafide este inca fierbinte, turnam peste ea ceea ce ne-a mai ramas din siropul de cacao, incercand sa intindem siropul cat mai uniform peste prajitura. Lasam apoi negresa cu stafide sa se raceasca si sa se imbibe cu sirop si abia apoi o taiem (inainte de a o servi, este recomandat sa tinem negresa cateva ore la frigider).
Negresa cu stafide reteta
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de prajituri cu stafide!
Pofta buna
Ți-a plăcut reţeta? Recomandă-o!

27 de comentarii:

  1. Arata foarte bine si apetisant! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mmmmmmmm , mai Barbate ce pofta de negresa mi-ai produs ...facem si noi reteta ta , insiropata asa .
    Wk asa cum ti-l doresti !
    Diana-ti multumeste ptr inspiratie si ptr munca ta .

    RăspundețiȘtergere
  3. Miha, sa stii ca ai folosit gresit timpul verbului - "arata", pentru ca deja nu mai e negresa :))
    Diana, iti multumesc si eu pentru faptul ca-mi urmaresti blogul si-mi lasi comentarii laudative, asa ca suntem chit ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Tocmai am scos-o din cuptor.Arata foarte foarte bine!!Si gustul pe masura (pentru ca nu m-am putut abtine, am gustat din ea asa calduta).Felicitari pentru postarea retetelor!Asteptam si altele

    RăspundețiȘtergere
  5. La prajituri nici eu nu ma pot abtine sa nu le gust imediat ce le scot din cuptor :) Negresa mi se pare buna si calduta, chiar daca nu intra bine in ea sosul de cacao.
    Nu ma mai felicita, poate mi se urca la cap si capat aere de mare vedeta :D Si eu te mai astept pe blog ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ti-o spun din perspectiva unui mic artist, pentru ca am 18 ani, ca admiratia si laudele nu se urca intotdeauna la cap :).Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eram tot eu, bianca :))

    RăspundețiȘtergere
  8. D-le esti un fenomen pentru mine cel putin (CARE AM O VARSTA )ma ghidez mereu dupa retetele dv. si nu dau gres, mia iesit bine si negresa ,dar sunt incantata de foile de la placinta cu mere.Mult succes si urmaresc cu interes toate retetele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru apreciere! Si eu sunt tare incantat de foile alea, chiar daca prepararea lor necesita ceva timp. Am 33 de ani, imi puteti vorbi la pertu.

      Ștergere
  9. super reteta de negresa cu stafide, am incercat-o si eu azi si a fost foarte buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate-ti face cu ochiul si o reteta de negresa cu crema. Reteta o gasesti dand un click pe cuvantul ingrosat.

      Ștergere
  10. Azi am facut si eu aceste minunate negrese, dar am pus albusurile batute la sfarsit, dupa ce adaugasem faina. Nu iti imaginezi cat de pufoase au iesit!!!! Multumim pentru postare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu pentru sugestie, Mari. Nu m-am gandit ca ar conta, insa m-ai facut curios si, data viitoare cand voi mai face negresa, voi incerca sa procedez si eu la fel ca tine. Atunci cand e vorba de negresa, un plus de "pufosenie" nu strica niciodata :)

      Ștergere
    2. Buna am facut si si eu reteta asa cum a zis Mari ......am pus albusurile la sfarsit....a iesit fffff pufoasa negresa ��������

      Ștergere
    3. Uneori e bine sa stim mici trucuri ca acesta, parca e pacat ca unele poate trec neobservate printre zecile de comentarii aflate la subsolul retetei... Ma bucur ca l-ai citit si ca ai avut inspiratia sa incerci sa faci astfel negresa.

      Ștergere
  11. Buna Robert. Gata e si Negresa, astept sa se mai raceasca un pic sa o bag in frigider. Nu am rezistat si am taiat un colt sa gust...super buna! Maine o sa fac cateva drumuri sa o impart..nu pot sa mananc singura bunatate de prajitura. Cami

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, daca sunt lungi drumurile alea, atunci inseamna ca ar trebui sa mananci si tu o buna parte din negresa inainte sa pleci - doar ai nevoie de energie suplimentara :D

      Ștergere
  12. Sa mai incerc si eu , una din minunatele tale retete :D Sper sa reusesc ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Ana Maria, minunata sau nu, stiu ca tie-ti reuseste orice reteta :P

      Ștergere
  13. deci negresa asta e criminala :X:X multumim pentru reteta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere! Criminal de gustoasa si neagra, asa cum ii "sade" bine unui criminal :)

      Ștergere
    2. Fara praf de copt se poate face sau bicarbonat

      Ștergere
    3. Din pacate, nu se poate face fara praf de copt. Negresa trebuie sa fie pufoasa si deci are nevoie de un agent de crestere...

      Ștergere
  14. Cu placere! Ma bucur ca am fost pe faza cu raspunsul, altfel poate renuntai la ideea de a face "negrotesa" :) Parca suna mai apetisant decat negresa :)))

    RăspundețiȘtergere
  15. :)) Multumesc! Daca vrei sa gasesti nod in papura cuiva, cu siguranta reusesti! Deci, in cazul tau, am impresia ca te autosugestionezi, adica tu de fapt iti gasesti o scuza pentru a savura linistita prajiturile mele :P Bine, e posibil sa avem aceleasi gusturi... si eu sunt destul de mofturos si public pe blog doar prajiturile care imi plac (le fac pentru mine, inca n-am ajuns sa gatesc pentru blog, ca un fel de full time job) si nici nu public retetele de care nu sunt multumit (desi e frustrant sa le fac atatea poze degeaba). Oricum, sunt curios sa vad care prajitura nu e chiar pe gustul tau - a se remarca optimismul meu, n-am luat in considerare faptul ca ai da peste una yuck :D

    RăspundețiȘtergere

(nu e necesară înregistrarea, doar citirea reţetei 😉)