- 2 salai (cam 250 g fiecare salau)
- 4 cartofi
- 2 morcovi
- o ceapa
- un ardei
- 5 catei de usturoi
- cateva linguri de ulei
- sare si piper
Salaul are putine oase si o carne alba, deloc grasa si care aproape nu are deloc miros. Poate tine si de gusturi, insa eu consider ca salaul este cel mai gustos peste de apa dulce (este un peste rapitor de Dunare, in caz ca intereseaza pe cineva). L-am preparat foarte simplu, pentru a nu-i ascunde gustul si pentru a-l savura mai bine (de obicei, la peste sunt nelipsite lamaia si vinul, dar salaul la cuptor nu mi se pare ca ar fi dependent de acestea).
Curatam salaul de solzi si intestine, il spalam bine, apoi il asezam intr-o tava si il pudram cu sare si piper, atat la exterior, cat si in interior. Daca nu avem o tava antiaderenta, pentru a evita ca salaul sa se lipeasca si sa se rupa atunci cand il vom scoate, va trebui sa ungem cu ulei tava inainte de a pune pestele. Curatam legumele, le taiem in forma dorita si introducem cateva feliute de ceapa, usturoi si ardei in burta salaului (eventual si cate o felie de lamaie). Punem legumele in tava in jurul salaului, le condimentam cu sare si piper si le stropim cu ulei.
Introducem tava in cuptorul incins si tinem salaul la cuptor la foc mediu (175 grade C) aproximativ 40 de minute. Timpul de coacere variaza in functie de cuptorul folosit (al meu este unul electric), asa ca cel mai sigur este sa incercam legumele si sa scoatem tava din cuptor in momentul cand acestea sunt facute. In timp ce-l mancam, salaului va trebui sa-i mai adaugam sare, deci este bine sa avem la indemana o solnita. Daca reteta mea minimalista nu va multumeste pe deplin, atunci salaului ii puteti adauga lamaie si vin alb. Avand o carne destul de uscata, salaul merge de minune si cu smantana sau maioneza.
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete la cuptor!
Pofta buna
Ți-a plăcut reţeta? Recomandă-o!
Nu sunt eu fan peste dar salaul imi place mult.
RăspundețiȘtergereAsa ca din minunatie asta am sa gust si eu ca tare fain arata....
Am sa-l gust asa cum l-ai pregatit, fara smantana sau maioneza.
Sidy, intotdeauna ai stiut sa apreciezi o reteta si ma bucur cand aud ca nici tu nu simti nevoia smantanii sau a maionezei. Pacat ca nu-ti pot trimite o bucatica :)
ȘtergereChiar ca nu am mai pregatit peste de ceva timp si mi-ai adus aminte de el cu frumusetea asta de reteta!:)
RăspundețiȘtergereAdina, salaul chiar nu trebuie lasat sa cada in uitare, e un peste prea bun.
Ștergerearata foarte binesi cred ca e la fel de bun...
RăspundețiȘtergereGiorgiana, te asigur ca e chiar mai bun decat o arata imaginile retetei.
ȘtergereDeci de la tine vine mirosul de peste :))) Ce pofta mi-ai facut.............
RăspundețiȘtergere:) Anda, credeam ca tu poftesti mai mult la prajituri... Ma asteptam ca salaul sa fie inofensiv :D
ȘtergereRecunosc spasita ca ai dreptate :P.....dar sunt la dieta asa ca .....nu ma ispiti , ai si tu mila :)))))
RăspundețiȘtergereSalaul este un peste recomandat in diete !
ȘtergereSalaii mei au 400 gr/buc si au fost prinsi azi.
RăspundețiȘtergereProaspeti si frumosi, dupa o zi rece de februarie, la cuptor si un vin alb demisec, cred ca o sa fie nebunie. Deja se simte aroma din bucatarie...
Urmatoarea masa de peste: pana de somn proaspat prins cu mamaliguta si mujdei...
Ohoo... asta da salau! La 400 g, parca uiti cat de rece a fost ziua, mai ales stand la caldura si cu un vin bun pe masa ;) Pofta buna!
ȘtergereCautand pe google "salau la cuptor" ...ghici ce am gasit??? :))) Reteta ta....salaul meu este taiat rondele ca a avut...4kg!!! :P Deci ma pregatesc sa-l decorez cu de toate si sa-l bag la cuptor!!!
RăspundețiȘtergere4kg? Asta da salau! M-a dus cu gandul la "Operatiunea Monstrul", comedia aia veche cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu si Marin Moraru la pescuit in Delta Dunarii.
ȘtergereCei doi salai ai mei sunt undeva la 800 grame fiecare, am urmarit reteta ca structura si imi place. Foarte folositoare informatia referitoare la temperatura si timp, am pus insa mai mult usturoi, vin alb sec si ceva mirodenii in plus. Din comoditate am folosit legume din cele congelate la pungi.Cei care nu au curaj sa se apuce le recomand sa-si ia inima in dinti si sa-si puna sortul fiindca nu-I greu si unde mai pui ca va ramane si ceva vin din sticla proaspat desfacuta :)
RăspundețiȘtergereSa aveti pofta!
Bogdan, eu intotdeauna am zis ca cel care a recomandat pentru prima data folosirea vinului in mancare a fost un geniu :) Mersi pentru recomandarea retetei! Apropo, si eu folosesc deseori legumele congelate - evit doar sa le cumpar chiar pe cele mai ieftine.
ȘtergereAbia astept sa gust! E la cuptor de 10 minute si deja nu mai am rabdare!😀 Multumim pt.reteta!
RăspundețiȘtergerePentru putin... Mai ales ca daca-ti place sushi, nici nu e nevoie sa-l tii la cuptor 😋
ȘtergereCu mujdei de usturoi cu iaurt .
RăspundețiȘtergere