Langoşi (gogoşi)

Langosi cu gem - (imaginea retetei)
Ingrediente reteta Langosi:
  • 300 ml apa
  • 1/2 plic drojdie uscata (sau 25g proaspata)
  • un praf de sare
  • o lingurita zahar
  • 400 g faina
  • 4 linguri ulei
  • ulei pentru prajit
Langosi ingredientele necesare prepararii retetei
Modul de preparare al retetei:
Avand aceleasi ingrediente, multa vreme am trait cu impresia ca reteta de langosi este identica cu reteta gogosilor simple din aluat de paine iar lumea le alinta "langosi" doar pentru ca le pune deasupra branza, sunca, dulceata etc. Totusi, modul de preparare este putin diferit chiar si in cazul langosilor simpli iar surplusul de ulei chiar face diferenta (am zis "simpli" pentru ca exista si langosi care au in compozitie iaurt sau piure de cartofi). Prepararea aluatului langosilor. Turnam intr-un vas 300 ml de apa calduta (dar nu fierbinte pentru ca ar "omori" drojdia) peste care punem o jumatate de pliculet de drojdie uscata (sau jumatate de cubulet), o lingurita de zahar si un praf de sare (cata putem lua cu trei degete). Amestecam pana cand acestea se dizolva iar apoi incepem sa adaugam treptat, pe masura ce amestecam, 400 g de faina (acum aluatul pentru langosi va fi lipicios, cu o consistenta mai moale decat cel cu care suntem obisnuiti la gogosile clasice). La final turnam in aluat patru linguri de ulei si framantam foarte bine (putem face asta pentru ca acum aluatul langosilor nu se mai lipeste). Acoperim aluatul cu un prosop curat si il lasam sa creasca (ideal ar fi sa asezam vasul intr-un loc caldut). Modelarea langosilor. Dupa ce aluatul si-a marit substantial volumul (pentru incepatori, in reteta am atasat doua imagini cu aluatul langosilor inainte si dupa), ne ungem mainile cu putin ulei si il impartim in sase (este bine sa folosim ulei cat mai mult, pentru ca altfel este posibil sa ni se lipeasca aluatul de maini si sa nu-l putem modela cu usurinta). Ungem blatul de lucru cu ulei (sau, daca dorim sa curatam mai usor, asezam o folie alimentara peste care picuram ulei) si lasam bucatelele de aluat sa se "odihneasca" vreme de cateva minute (nu trebuie sa creasca vizibil). Prajirea langosilor. Punem tigaia sau cratita cu ulei la foc si atunci cand acesta s-a incins (putem verifica aruncand putina faina) luam o bucata de aluat, o intindem cu mainile pana ii dam o forma cat de cat rotunda si o punem la prajit (pentru a iesi "ca la carte", langosii trebuie sa fie prajiti in foarte mult ulei - baie de ulei). Langosii vor trebui prajiti la foc mediu cate 2-3 minute pe fiecare parte (atat cat sa capete o culoare frumoasa), apoi ii scoatem si ii asezam pe o farfurie acoperita cu servetele (pentru a scapa de o parte din uleiul absorbit). Mie imi plac cat mai simpli, de cele mai multe ori nici macar nu-i pudrez cu zahar (acum am pus pe ei niste gem mai mult pentru a arata decent in poza retetei), insa foarte multa lume care mananca langosii simpli ii presara cu putin mujdei de usturoi.
Langosi simple (imaginea retetei)
Spor la gatit si va recomand sa reveniti pentru alte retete de gogosi!
Pofta buna
Ți-a plăcut reţeta? Recomandă-o!

4 comentarii:

  1. Hmmmmm, arata si suna delicios. Am facut gogosi dupa reteta ta, au iesit minunate, toata lumea m-a laudat. Si ca o incununare a blogului tau, i l-am aratat si sotului meu (ca mesaj subliminal) poate se apuca de bucatareala☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, sa-mi spui daca nu functioneaza, macar sa nu mai iau in serios chestia asta cu mesajele subliminale 🙂 Desi, pentru inceput, poate ar trebui sa-l iei usurel, de exemplu sa-l starnesti zicandu-i ceva de genu`: "ala poate sa faca langosi, oare tu poti?" 😁

      Ștergere
  2. Pufosi si deliciosi, au disparut instant din farfurie :) I-am facut de doua ori pana acum, prima data respectand cu strictete reteta, a doua oara am transformat lingurile de ulei in lingurite si nu am mai avut senzatia de usor gras

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,cei umpluti cu branza,langosi, aluatul se prepara la fel?

    RăspundețiȘtergere

(nu e necesară înregistrarea, doar citirea reţetei 😉)