Cotlet de porc la cuptor cu vin

Cotlet de porc la cuptor taiat felii
Ingrediente reteta Cotlet de porc la cuptor cu vin:
  • 1 kg cotlet de porc
  • 200 ml vin
  • 100 g kaizer (sau bacon)
  • o lingurita cimbru
  • o lingurita boia de ardei
  • o capatana de usturoi
  • ulei, sare si piper
Cotlet de porc la cuptor cu vin ingrediente reteta
Modul de preparare al retetei:
Cotletul de porc fiind o carne slaba, friptura facuta din aceasta iese in general destul de uscata, insa exista retete care ne ajuta sa obtinem un cotlet suculent, fraged si gustos. Nu este nimic complicat, doar impanam carnea cu usturoi si kaizer, o tapetam cu boia si cimbru, o stropim bine cu vin si o coacem intr-o tava acoperita cu folie. Pentru o friptura mai spectaculoasa, am avea nevoie de o bucata intreaga de coltlet, insa nimic nu ne poate impiedica sa incercam reteta si cu felii de cotlet (sau oricare alta carne de porc). Taiem fasii 100 g de kaizer (in loc de kaizer putem folosi o carne grasa si afumata sau bucatele de sunca) si curatam toti cateii de usturoi ai unei capatani de dimensiune medie. Asezam bucata de cotlet de porc pe un tocator si o intepam din loc in loc cu ajutorul unui cutit (pentru a nu pierde aromele la cuptor, este foarte important ca atunci cand intepam cotletul de porc sa o facem in asa fel incat sa nu iasa varful cutitului pe partea cealalta). Intepaturile le largim apoi rasucind putin cutitul sau chiar folosindu-ne degetul, scopul fiind acela de a forma niste gauri in care sa putem introduce un catel de usturoi sau o bucata de kaizer. Impanam cotletul de porc, incercand sa distribuim cat de cat uniform usturoiul si kaizerul sau, daca reusim sa facem gaurile suficient de mari, putem introduce in fiecare gaura cate un catel de usturoi si o bucata de kaizer. Apoi condimentam cotletul de porc impanat, ungandu-l intai cu putin ulei (pentru a se lipi bine condimentele): il saram, il piperam (ideal cu piper proaspat si macinat mai grosier) si apoi il tapetam bine cu boia (dulce sau iute, dupa preferinte) si cimbru (ingredientele alese de mine pentru aceasta reteta nu sunt neaparat batute in cuie, putem improviza cu ceea ce credem ca s-ar potrivi mai mult gusturilor noastre). Daca avem timp la dispozitie, inainte de a da coltletul de porc la cuptor este bine sa il tinem cateva ore la rece in frigider (astfel aromele vor intra mai bine in carne si friptura noastra va avea numai de castigat). Asezam cotletul intr-o tava (daca ne raman usturoi sau kaizer, le punem si pe acestea in tava) si turnam peste el 200 ml de vin (putem folosi orice vin sec sau demisec, prea putin conteaza culoarea). Acoperim tava cu folie de aluminiu (folia fiind cea responsabila de fragezirea fripturii, deci nu trebuie sa sarim peste aceasta etapa a retetei) si o introducem in cuptor atunci cand acesta este bine incins. Tinem cotletul de porc la cuptor aproximativ o jumatate de ora la foc mediu (circa 175-180 grade C). Dupa aceea scotem tava, inlaturam repede folia de aluminiu si mai lasam vreme de o jumatate de ora cotletul de porc la cuptor (dupa ce inlaturam folia, din cand in cand este indicat sa stropim friptura cu vinul din tava). Daca dorim si o garnitura de legume la friptura, putem impusca doi iepuri dintr-o lovitura punandu-le si pe ele in tava, acestea nu vor influenta in vreun fel prepararea cotletului nostru (dupa cum se vede in imaginile retetei, am folosit o tava medie de 22x30cm si ramane suficient loc liber).
Cotlet de porc la cuptor in tava
Spor la gatit si va astept sa incercati si alte retete cu cotlet de porc la cuptor!
Pofta buna Ţi-a plăcut reţeta? Recomand-o! anunturi

3 comentarii:

  1. Multumim pentru reteta.Sarbatori frumoase!
    Olivia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc la fel, Olivia! Sper sa te multumeasca rezultatul retetei.

      Ștergere
  2. Delicios! Toată lumea a fost încântată atât de aspect, cât și de gust!

    RăspundețiȘtergere

.