Covridog (Cremwursti în aluat)

Covridog cremwursti in aluat la cuptor
Ingrediente reteta Covridog (Cremwursti in aluat):
  • 6 cremwursti
  • 200 ml apa
  • 300 g faina
  • 2 linguri ulei
  • o lingurita drojdie uscata
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita zahar
  • un ou
  • o lingura mac
Covridog cremwursti in aluat la cuptor ingrediente
Modul de preparare a retetei:
Cam prin vara am remarcat un produs nou in patiseriile constantene. In primul rand mi-a atras atentia numele acestuia :) - covridog! Apoi am observat ca este foarte apreciat de catre cumparatori, ceea ce m-a determinat sa-l incerc si eu. Nu stiu nici originile covridogului, nici macar reteta exacta a acestuia, insa un lucru stiu sigur: covridogul este de fapt un cremwursti rulat intr-un aluat de covrig. Fata de hotdog, covridogul nu are mustar si se prepara la cuptor.
Incepem prin a prepara aluatul pentru covridog. Incalzim putin apa (dar trebuie sa avem grija ca apa sa nu fie fierbinte) dupa care adaugam drojdia, zaharul si sarea. Amestecam pana cand toate ingredientele se dizolva, apoi adaugam uleiul. Dupa ce incorporam uleiul, incepem sa punem treptat faina (in ploaie). Cantitatea de faina este estimativa, de fapt folosim atata faina cata este nevoie pentru a obtine un aluat nelipicios, putin elastic si destul de tare pentru a putea fi intins.
Dupa ce am framantat bine aluatul pentru covridog, il lasam la crescut intr-un loc caldut pana cand isi dubleaza volumul (aproximativ o jumatate de ora). Presaram putina faina pe blatul de lucru, mai framantam cateva secunde aluatul si apoi il intindem cu ajutorul unui sucitor. Aluatul covridogului din patiserii este foarte subtire, insa eu l-am facut mai gros pentru ca am vrut sa fie mai satios.
Intindem o foaie patrata (cu latura de 40-50 cm) si taiem foaia de aluat in sase fasii cu care vom "imbraca" sase covridogi. Incepand de la un capat, infasuram in aluat fiecare cremwursti in asa fel incat sa nu ramana spatii libere (decat la capete). Formarea covridogilor se poate vedea clar si in pozele care insotesc reteta. Eu am fiert inainte cremwurstii, dar putem sari peste aceasta etapa. Din cate am vazut eu, covridogii pot fi preparati si fara a fierbe cremwurstii.
Dupa ce am pregatit toti covridogii, ii asezam intr-o tava si ii mai lasam la crescut inca 10-15 minute. Batem bine oul si apoi ungem cu acesta fiecare covridog. Pana se incinge cuptorul, presaram deasupra covridogilor si semintele de mac. Lasam covridogii la cuptor in jur de 20-30 minute (la foc mediu). Deocamdata nu pot sa spun cum este covridogul dupa ce se raceste, asta pentru ca pana acum n-a apucat niciunul sa se raceasca :D
Covridog cremwursti in aluat la cuptor reteta

Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de mancare!

Pofta buna Recomandă această reţetă pe Google

14 comentarii:

  1. Am facut Covridog-uri, 8 bucati si le-am dus la servici.
    Au avut un succes nebun!

    RăspundeţiŞtergere
  2. Eu am facut covridog seara si planul meu era sa pastrez macar unul pentru a doua zi, pentru a-i face o poza mai reusita in lumina naturala. Dar mi-a placut atat de mult incat am mancat si ultimul covridog, dovada fiind pozele retetei :))
    Sa incerci si cu cremwursti de pui, mie mi s-a parut perfect.

    RăspundeţiŞtergere
  3. Astazi am schimbat pozele retetei de covridog. Am pus in sfarsit unele facute ziua, arata mult mai apetisant :)

    RăspundeţiŞtergere
  4. buna, eu am facut in pufpastry sau pasta sfoglia.. nu stiu exact cum se traduce dar e aluat de placinte cu wurstel sa nu mai petreci atata timp cu facutul aluatului. pe aici se mai obisnuieste sa se amestece ketchup cu maioneza si cu astia...e super bun! katia

    RăspundeţiŞtergere
  5. app arata super! felicitari! k.

    RăspundeţiŞtergere
  6. Multumesc, Katia. Sunt convins ca se vor gasi multi care sa-ti urmeze sfatul :) Nu ma prea dau in vant dupa ketchup, dar parca as incerca si eu covridogul cu niste maioneza...

    RăspundeţiŞtergere
  7. arata bestial! ii voi incerca si eu cu siguranta!

    RăspundeţiŞtergere
  8. Eu am facut cu cabanos in loc de cremwursti si a iesit foarte bun, multumesc de reteta.

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc si eu pentru idee, la cat de comod sunt, la o adica poate voi folosi si eu cabanos pentru covridog in loc sa cobor sa cumpar cremwursti :D

      Ştergere
  9. buna, imi place covridogul insa nam reusit sa fac si eu....o sa incerc maine....si o sa va spun...ptr ca arata fff bn in poza...felicitari pentru toate retetele...

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Claudya! Poti sa-mi zici Robert, n-are rost sa ne formalizam. Iti tin pumnii maine :)

      Ştergere
  10. eee... ce pot sa zic am facut azi covridog si au iesit foarte bine toata familia ma intrebat ca de unde iam caumparat si nu au vrut sa ma creada ca eu iam facut...sunt ff gustosi...o sa incerc si alte retete...:X

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. :) Deci te-am convins definitiv cu reteta de covridog. Sper sa-ti impresionezi familia si cu alte retete la fel de reusite.

      Ştergere

Related Posts with Thumbnails