Prăjitură cu griş şi lămâie

O bucata de prajitura cu gris si lamaie
Ingrediente reteta Prajitura cu gris si lamaie:
  • pentru blatul prajiturii
  • 5 oua
  • 100 g unt
  • 500 ml iaurt
  • 200 g zahar
  • 500 g gris
  • un pliculet praf de copt (10g)
  • pentru siropul prajiturii
  • 300 g zahar
  • 2 lamai
  • 200 ml apa
Prajitura cu gris si lamaie toate ingredientele retetei
Modul de preparare al retetei:
O prajitura cu un blat care iese putin din tipare, fiind preparat din gris (nu din faina, asa cum ne-am astepta) si bine insiropata cu un sirop foarte aromat facut din zeama si coaja de lamaie. Blatul prajiturii cu gris. Spalam cinci oua, le spargem si le separam albusurile de galbenusuri. Punem galbenusurile intr-un vas incapator alaturi de o jumatate de litru de iaurt, o jumatate de pachet de unt si 200 g de zahar. Amestecam foarte bine ingredientele, apoi presaram (in ploaie) o jumatate de kg de gris si un pliculet de praf de copt, continuand sa amestecam pana cand se incorporeaza in compozitia blatului prajiturii. Intr-un alt vas, batem spuma tare albusurile si punem spuma obtinuta peste compozitia cu gris. Incorporam incetisor spuma de albusuri, cu miscari circulare, de jos in sus. Daca pentru a obtine spuma ne-am putut ajuta de mixer, in aceasta etapa a retetei este necesar sa incorporam albusurile cu ajutorul unei spatule/ linguri (nu folosim mixerul pentru ca trebuie sa mentinem cat mai bine spuma, este foarte important!). Imbracam o tava in hartie de copt si turnam compoztia aluatului (tava mea are dimensiunile 25x35cm). Incingem bine cuptorul, introducem tava si coacem prajitura cu gris la foc mediu (175-180 grade C) timp de aproximativ o ora (dar fara s-o rumenim prea tare deasupra, in cazul in care cuptorul coace astfel). Pentru siguranta, n-ar strica s-o incercam cu scobitoarea (scobitoarea cu care intepam prajitura ar trebui sa iasa uscata). Siropul prajiturii cu gris il vom pregati in timp ce blatul se afla in cuptor. Spalam foarte bine cele doua lamai, apoi le curatam coaja si le storcem zeama. Punem intr-o cratita 300 g de zahar, 200 ml de apa, coaja si zeama de lamaie si amestecam pentru a se topi zaharul mai repede. Apoi tinem totul la fiert pana cand lichidul incepe sa se "lege", adica sa devina vascos (banuiesc ca toata lumea stie cam care este consistenta unui sirop). Dupa ce scoatem prajitura cu gris din cuptor, o lasam putin sa se raceasca iar apoi turnam deasupra siropul de lamaie, incercand sa-l punem cat mai uniform. Inainte de a servi prajitura, trebuie sa asteptam macar cateva ore (de preferat ar fi s-o mancam a doua zi), pentru a-i da timp sa absoarba tot siropul. Pentru a se imbiba mai usor, putem chiar sa taiem prajitura cu gris inainte de a o insiropa. Lectura optionala. Pentru ca-mi place sa le mananc si mi se par oarecum aspectuoase (deh, cica gusturile nu se discuta), am asezat deasupra fiecarei bucati de prajitura cateva coji de lamaie din sirop (am decojit lamaia folosind cutitul econom, se poate vedea si in imaginile retetei), insa fiecare poate decora/ glazura dupa cum doreste (sau poate manca prajitura simpla). Prajitura coapta in tava mea nu va iesi mai inalta de doua degete, daca ne dorim sa iasa mai inalta de atat, atunci ar trebui sa folosim o tava mai mica.
Prajiturele cu gris decorate cu bucatele de lamaie din sirop
Din cate stiu eu, aceasta prajitura cu gris si lamaie ar fi de sorginte turco-greceasca, dar poate or revendica-o si altii - ii suspectez aici pe mai toti cei aflati in jurul Mediteranei (nu c-ar conta, am spus si eu asta mai mult ca pe-o mica barfa culinara). Ceea ce conteaza cu adevarat la aceasta reteta este sa batem foarte bine albusurile si apoi sa le mentinem cat mai pufoase.
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de prajituri!
Pofta buna
Ți-a plăcut reţeta? Recomandă-o!

18 comentarii:

  1. Va multumesc mult pentru delicioasele retete pe care le oferiti. Va doresc numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Ella, cica nu-i prea bine pentru silueta sa mananci prajitura la ore atat de tarzii :) Banuiesc ca nu te poti abtine s-o gusti pana dimineata :P Spor la treaba!

      Ștergere
  3. Hello everybody,sunt noua in "zona" dar presimt ca voi fi o vizitatoare constanta.Prajitura asta este exact ce mi-ar placea in materie de dulce,din pacate trebuie sa astept pana maine,dar o fac negresit. revin cu impresii,noapte buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello! Bine-ai venit in zona, sper ca intuitia ta este buna si vei reveni sa incerci si alte retete. Apropo, prajitura cu gris se poate prepara si noaptea, sa stii! :) Doar ca, pe langa ingredientele de mai sus, trebuie si o cafea tare :D

      Ștergere
  4. Buna,am revenit.Am facut prajitura si trebuie sa spun ca are un mare neajuns: E PREA PUTINA!!! Am papat-o numaidecat. Dar nu,nu voi dubla reteta pentru ca 10 oua inseamna prea mult colesterol. Lasand gluma la o parte,imi place si am sa repet figura curand. Pana atunci sunt si alte retete pe care vreau sa le incerc,cum ar fi cea de gulas.Am "frunzarit" cateva retete si imi cam fac cu ochiul.Chiar te pricepi BarbatLaCratita?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Eu sunt vinovatul, aceasta e cea mai mare tava din bucatarie! Voi cumpara o tava mai mare, pentru a face prajituri ceva mai mari :D

      Ștergere
  5. Ghici ce prăjitură am făcut azi ??? Un indiciu : conține lămâie ;) ... Salutări de la Mirela din nordul cel rece ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ați ghicit bine- Nu am avut suficient griș si am pus puțin mălai - 2/3 griș o 1/3 mălai organic... Ai ieșit Galbena ca soarele si un gust superb - și NU -NU A AVUT GUST SAU STRUCTURĂ DE MĂMĂLIGĂ ... A fost super - o recomand la rece și cu o linguriță mai mare de smântână sau un iaurt grecesc la ea ... Mori mâncând cum zicea mama cândva ....

      Ștergere
    2. Hmmm, daca mori mancand, e posibil sa nici nu se stie adevarata cauza a mortii... de la atata galben, putem fi suspectati de icter :) Nu m-as fi gandit niciodata sa pun malai in prajitura asta, insa pare sa se adevereasca expresia aia cu nevoia care ne invata. Sa inteleg ca-ti place racoarea, daca pana si prajitura o preferi rece :))

      Ștergere
  6. Am incercat si eu aceasta reteta. A iesit foarte bine. Felicitari pentru blog si minunatele retete pe care le postati. Cand vreau sa gatesc ceva bun. mai trag cu ochiul la barbatul la cratita.
    Multumesc pentru retete.
    Numai bine va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, astept cat mai multe ocheade aruncate pe blog :) Ma bucur sa aud ca prajitura cu gris a iesit bine.

      Ștergere
  7. Multumesc pentru rețetă!E la cuptor.
    Aveti retete foarte bune.Tot ce am facut a ieșit.In special tortul de nere caramelizat,i-am cucerit pe toți cu ek.Toate cele bune! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate retetele ar trebui sa iasa, altfel n-ar mai trebui numite "retete" :) Deci nu prea ai pentru ce sa-mi multumesti - ca sa fim oarecum chit, iti multumesc si eu pentru confirmare, Francesca!

      Ștergere
  8. M-ati convins cu totii, trec la treaba. Mi-e pofta nebuna de asa bunatate si cum sunt la regim sever spun ca n-o fi mare pacat sa imi pregatesc ,,tortul,, de revelion. Sper sa ma tina ficatul. An Nou fericit tuturor!Sa fiti sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai Barbate, m-ai innebunit cu prajitura!Am vrut sa o fac la sf. anului si cu greu am reusit sa aman momentul si sa o prepar azi..Abia am scos-o din cuptor, insa tot am ciupit un coltisor din ea.Pare buna, insa rece presimt ca va fi si mai.O bomba calorica, dar pe placul meu

    RăspundețiȘtergere
  10. Este cu adevarat prajitura turceasca si se numeste Ekmek. Am avut ocazia sa mananc in Cipru si e mortala!!! Ma bucur foarte tare ca aveti reteta si acum pot s-o fac si eu acasa.
    Am scris o gramada de retete de aici pana acum si toate sant delicioase.Apreciez mult faptul ca scrieti modul de preparare foarte explicit si mi-e usor sa urmez pasii. La mai multe retete noi si gustoase ma astept in continuare. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  11. Prajitura are origini orientale si este cunoscuta in Turcia cu numele de "Revani", in Grecia cu numele de "Ravani", in Orientul Mijlociu cu numele de "Basbousa". Delicoasa intr-adevar. Merita incercata.

    RăspundețiȘtergere

(nu e necesară înregistrarea, doar citirea reţetei 😉)