Ciorbă de găină

Ciorba de gaina in farfurie (imaginea retetei)
Ingrediente reteta Ciorba de gaina:
  • o gaina (fara pulpe si piept)
  • o telina mica
  • un morcov
  • un pastarnac
  • o ceapa
  • 2 linguri fidea
  • un ou
  • 150 g rosii cubulete (conserva sau proaspete)
  • o legatura leustean (sau patrunjel)
  • o lingurita tarhon (optional)
  • sare dupa gust
Ciorba de gaina - ingredientele necesare pentru a prepara reteta
Modul de preparare a retetei:
Am "achizitionat" o gaina de tara, am transat-o, am pus la pastrare pulpele si pieptul iar de restul am facut o ciorba de gaina clasica (in viziunea mea, bineinteles). N-are rost sa vorbesc despre despre gustul autentic al unei gaini crescute natural, de amintiri cu ciorba bunicii din copilarie (care continea inclusiv capul, gatul, pipota, inima, ficatul)... "gaina batrana face ciorba buna" 😁 Punem carnea de gaina la fiert in niste apa (circa un litru) cu putina sare si inlaturam din cand in cand spuma care se formeaza la suprafata (optional, la sfarsit putem inlocui apa cu alta proaspata, dar fierbinte - 2 litri). Tocam o ceapa, un morcov, un pastarnac si o telina mica in functie de preferinte, nu este o regula (pe unele le-am taiat bastonase, pe altele le-am dat pe razatoare). Adaugam legumele in momentul in care carnea este aproape fiarta, adica atunci cand furculita intra cu usurinta in carne (dupa aproximativ o jumatate de ora in cazul unor pui din comert si o ora in cazul unor pui/ gaini de tara, cu mentiunea ca timpul de fierbere poate varia destul de mult, in functie de varsta pasarii). Mai lasam ciorba de gaina la fiert inca un sfert de ora pentru a fierbe si legumele. Apoi adaugam doua linguri de fidea (sau si mai multa, daca ne place), 150 g de rosii cubulete si o lingurita de tarhon (care are o aroma distincta si e posibil sa nu le placa tuturor, de aceea l-am trecut ca fiind optional in ingredientele retetei). Fierbem ciorba de gaina inca zece minute, apoi ii punem un ou (batut si apoi amestecat cu cateva linguri de zeama fierbinte din oala) - o ciorba de gaina de tara parca nu e autentica daca nu are si "zdrentele" de ou (amestecam energic imediat ce-l punem in ciorba, daca ne dorim ca acele zdrente de ou sa iasa cat mai subtiri). Luam oala cu ciorba de gaina de pe foc si acum adaugam legatura de leustean tocata marunt (il putem substitui fara probleme daca ne este peste mana sau daca patrunjelul ne place mai mult). Mie mi se pare numai buna in acest stadiu, insa multora li se pare insuficienta acreala conferita de rosii, deci la sfarsit aceasta ciorba de gaina poate fi si acrita in functie de gusturi cu niste bors, corcoduse, zeama de lamaie.
O portie ciorba de gaina
Lectura optionala. Eu am primit gaina cadou, deja a devenit misiune imposibila gasirea unei gaini la oras - putinele care se gasesc sunt la preturi destul de piperate iar originea lor nu este intotdeauna foarte clara (am o doza mare de scepticism in privinta produselor etichetate "bio", chiar si a celor care se afla in hipermarketuri). Am realizat un lucru interesant: cat de curand probabil va disparea "ciorba de gaina" din vocabularul nostru, in ziua de azi auzim din ce in ce mai rar de gaina din moment ce saraca pasare ramane la stadiul de pui, foarte putine mai apuca maturitatea (iar acelea cred ca sunt doar gainile ouatoare, care, saracele, sunt tinute in niste conditii atat de improprii incat nu cred ca si-ar dori sa atinga maturitatea - apropo, stie cineva ce se intampla mai apoi cu ele? din moment ce sunt atat de neatractive incat sa nu sfarseasca pe raftul magazinului, banuiala mea este ca sunt procesate pentru a deveni hrana pentru alte animale). Deci, poate ar trebui sa savuram o ciorba de gaina acum, cat inca mai avem sanse sa punem mana pe una.
Spor la gatit si va astept sa reveniti pentru alte retete de ciorba!
Pofta buna Ţi-a plăcut reţeta? Recomand-o! anunturi

11 comentarii:

  1. "Astazi am "achizitionat" o gaina de tara..." asta e secretul unei supe ori ciorbe bune! Gainile sau puii de la magazin parca sunt de plastic. Fericit e cel care mai poate achizitiona o gaina crescuta "libera si fericita"!

    RăspundețiȘtergere
  2. Peter, daca mai spuneam si ca era o gaina batrana, atunci chiar suna perfect "gaina batrana face ciorba buna" :) In lista de ingrediente a ciorbei am pus si ulei, dar asta doar pentru cei care vor gati dupa reteta mea. La cat era gaina de grasa, nici n-a mai fost nevoie sa pun ulei in ciorba.

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelenta ciorba asta, eu am noroc la capitolul acesta pentru ca in Franta se gasesc "puii fermier " le zic ei, corespondentul puiul de la tara . Are exact gustul acela aromat si respecta si timpul de crestere si alimentatia. Si exact cum spunea si Peter calitatea carnii conteaza cel mai mult la realizarea mancarii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sylvia, deci tu n-ai nicio problema in a gasi acolo un pui fericit :) In ultimul timp nu prea mai fac ciorba cu pui din comert, prefer sa fac doar din legume.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am folosit niciodata tarhon. Este condiment uscat la plic? Doar in varianta asta am vazut tarhon. As vrea sa incerc reteta si vreau sa ma asigur ca nu e vorba despre alt ingredient. Multumesc pentru reteta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai pentru ce... imi pare rau ca raspunsul meu s-a lasat cam mult asteptat. Si eu tot tarhon uscat la plic am folosit pentru aceasta ciorba. La o adica, poti renunta la el, nu e un ingredient cheie :)

      Ștergere
  6. tu nu acresti ciorba cu bors?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu-mi plac ciorbele acre, asa ca nu folosesc bors :)

      Ștergere
  7. uite acum incerc sa vad ce iese ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Am fost in vacanta in Romania acum cateva saptamani iar maica'mea mi'a "strecurat" in geamantan si trei gaini de casa congelate. Azi m'am hotarat sa fac o ciorba ca la mama acasa si am dat peste reteta ta. A iesit extraordinara desi nu am avut telina sa pun.. Am printat'o si'o voi folosi de'acum inainte, multumesc frumos, cheers! Daca sotul meu care e Britanic si pretentious i'a placut si a mancat deja de doua ori din ea..e clar, reteta e super :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai pentru ce, ma gandesc ca e posibil sa nici nu fie meritul meu, ci al gainii de casa/ tara :) Daca sotul a mancat doua portii de ciorba, atunci e clar ca nu te-ai inselat atunci cand ai decis ca he`s a keeper - pentru ca fie gatesti pe gustul lui, fie se straduieste sa manance orice ii gatesti, pentru a te face fericita :D

      Ștergere